•Preşedintele SUA a încercat autovehiculul electric în timpul vizitei sale la Michigan
Preşedintele SUA, Barack Obama, a fost văzut pentru prima dată la bordul autovehiculului electric Chevrolet Volt cu autonomie extinsă joi, în timpul unei vizite la fabrica de baterii Compact Power din Holland, Mich. Firma americană LG Chem, compania mamă a Compact Power, produce celule pentru bateriile modelului Volt, care va fi disponibil la sfârşitul anului pe pieţe selectate din SUA.
Modelul Volt are o autonomie de peste 500 de kilometri şi funcţionează în permanenţă cu energie electrică. La parcurgerea primilor 60 de kilometri, Volt este propulsat exclusiv cu ajutorul energiei electrice stocate în bateria litiu-ion de 16 kWh, neconsumând deloc carburant şi producând zero emisii. Când bateria litiu-ion din dotarea sa se descarcă, generatorul cu motor funcţionează continuu pentru a extinde autonomia cu puţin sub 500 de kilometri cu un rezervor plin de benzină.
Pachetul de baterii pentru modelul Volt va fi asamblat în oraşul Brownstown, Mich. şi transportat la fabrica de asamblare Detroit Hamtramck pentru integrare în cadrul autovehiculelor Volt. Chevrolet a anunţat la începutul acestei săptămâni că clienţii americani vor primi o garanţie standard de opt ani sau 100.000 mile (160.000 kilometri) pentru bateria modelului Volt.